Sunt singura in fata unei foi albe, si a unei mari aventuri – venirea pe lume a lui Nathan. Noua luni e mult. Si totusi, nu stiu cand au trecut cele 7 din mijloc, traiesti in prima si ultima cat pentru toate. Diferit, insa cu acelasi stop la final: acceptarea.Unui corp nou, rotund. A unor emotii si ganduri noi. A unui alt corp ce creste in tine, si pe care-l iubesti mai mult decat ti-ai fi putut imagina vreodata despre…
Si am inceput maternitatea. Doua zile singura in fata celor mai mari frici, aud ca e normal sa fie asa, dar asta nu le face mai mărunte: frica de durere, de lipsa de control, de necunoscut, de moarte. Nu mai e vreme sa ma gandesc si la frica de după… Toate la rândul lor. Apoi se lasa o liniște suspecta, ca înaintea furtunii, in care am timp sa reflectez la opt luni in urma. Si ajung la concluzia ca, virusată…
Cred ca ne ia pe toate un moment de panica după jumătatea trimestrului trei, ca “daca nasc si nu sunt pregătită?” Nu de pregătirea mentală vorbesc, ca asta parca nu-i 100% loaded niciodată, ci de treaba cu cumpărăturile pentru bebe (care nici măcar pentru bebe nu sunt cu adevarat, ci de multe ori sunt pentru proaspăta, prima data mama, care ar cumpara orice, si la orice preț, intru fericirea noului venit.) Asa crede ea. De parca ăluia mic, abia ieșit…
M-am priponit in mijlocul sufrageriei si stau asa, nestiind daca sa plang sau sa rad. Una din ele se cade sa fac, ca doar sunt gravida, nu? E ciudat. N-am mai avut senzatia asta, ca sunt toata a mea, ca am tot timpul din lume (desi e evaluat cam la 5 saptamani). Am venit cu laptopul in brate dupa ultima zi de lucru. Uraaaa…maternitate! Nathan, sa faci bine sa ma lasi si pe mine-n vacanta nitel! O sa confectionez bijuterii,…