A trebuit sa vina mama de la Ploiesti ca sa realizez cat a crescut Nathan. Abia dupa ce s-a minunat ea cateva ore bune, si l-am vazut cat e de lung si lat la ea in brate, au inceput sa se lege neuronii. Parca am fost oarba niste luni, a crescut bebele sub ochii mei cu haine cu tot, ca nici daca am dat la cos vreo patru marimi tot nu mi se parea treaba destula. Cum spuneam, l-am vazut deodata…
Timpul trece nespus de repede. Ma voi obisnui cu primele cuvinte si primii lui pasi asa cum m-am obisnuit cu zambetul. Dar n-o sa-l uit pe primul, implinise o luna, a deschis ochii dupa o noapte lunga, cum au toti bebelusii, m-a vazut si i s-a luminat fata. A zambit cu fiecare bucatica a ei, din strafundul sufletului, si nu mi-a trebuit nimic mai mult sa-mi stearga din aminitire toate noptile nedormite. Doar o clipa i-a trebuit. Probabil ca asa…