Am calcat pamantul patriei muma cu bucuria unui fiu pierdut care revine acasa.
Nu stiu de ce mi-e teama cel mai tare.
Ca imi va placea si mi se va face dor de trecut, sau ca voi avea reconfirmarea pierzaniei mele in lumea larga, a dezertarii, a lipsei totale de patriotism?
Ca ma voi regasi in tot si toate, sau ca ma voi regasi pe mine cea demult uitata intr-un colt de suflet, candva in culmile gloriei mele?
Ca imi voi dori sa ii arat copilului meu lumea copilariei mele, sau ca voi alerga desculta sa o mai traiesc o data, cu el de mana?
Tara asta frumoasa e la fel cum am lasat-o. Anii nu-i rideaza colturile ochilor, dar nici nu-i aduc vreun dram de intelepciune in plus. E ca si cand a ramas totul suspendat in timp, doar eu insist sa calatoresc aici cand si cand, scormonind axa timpului.
Strada pe care stateam are aceleasi gropi acolo unde le stiam asezate. Magazinul non stop de la Cina are prajituri de cofetarie in vitrina, si mezeluri frumoase, ca nu ne-am abtinut sa nu luam o savarina si un parizer de pui.
-Saracii, o fi zis vanzatoarea, n-au si ei bani de altceva nici de Paste.
Masa de Paste a mamei era umpluta de bunatati, de parca avem o familie numeroasa cat un pluton, si o vacanta in Romania de o luna. Nathan a primit jucarii multe, si n-are mai multe maini sa le stranga pe toate la piept. Le ia pe rand, le intoarce pe toate partile, apoi le gusta cu aceeasi mutrisoara impasibila, probabil ca s-a invatat cu un soi de gust de nimic.
-E gustul de Romania, puiule, asta simte si mami cand e aici. Nimic.
Si atunci am inteles ca nu tara asta e cea suspendata in timp, pierduta, ci eu, suspendata intre doua tari, apatrida cum ar zice unii, rupta de patria muma, dar niciodata adoptata cu adevarat de ailalta.
Si atunci am inteles ca nu tara asta e cea suspendata in timp, pierduta, ci eu, suspendata intre doua tari, apatrida cum ar zice unii, rupta de patria muma, dar niciodata adoptata cu adevarat de ailalta.
Dezbracata de o nationalitate care nu mai era de mult a mea, dar niciodata apoi imbracata cu adevarat la loc, sa simt caldura unui camin, a unei natii de care apartin, si cu care sa ma confund.
Doar plimbata prin lume goala pusca, azi nu mai mai simt a nimanui, si poate ca asta stirbeste din fiirea mea mai mult decat am crezut.
Ridic genele lungi, ca ale copilului meu, si inteleg ca el trebuie sa fie al unui pamant, si al unei limbi, asa cum si eu ma intorc tot mereu la cuvintele mele cu cratime si caciuli pe a, chiar daca trebuie sa sterg de pe ele praf gros de amintiri.
No Comments