“Gargarita-rita, zboara-n poienita, unde vei zbura/ acolo ma voi marita.” Eram in cada bunicii, la Plopeni, ca acolo prindeam gargaritele – la geamul de la baie. Le prindeam ca sa le cant. N-am vazut niciuna scapand la Amsterdam, si nici nu mi-am imaginat ca asa ma va duce viata, popas mai lung in Olanda, dupa o raita prin Congo DRC.
Ce am stiut insa, de cand eram pe bancile scolii, e ca n-o sa cresc copii in Romania.
Stiti si voi toti ca sistemul de invatamant trebuie schimbat din temelii, ii tot auzeam de dinainte de revolutie pe mama si tata, ambii profesori dedicati, i-am vazut luptand pentru asta o viata, si iesind la pensie fara ca sa se schimbe cu adevarat ceva.
Ce nu mi-am inchipuit insa e ca trebuie schimbat sistemul incepand de la cresa. Ba chiar, ca ni se trage de dincolo de sistemul de invatamant, din obiceiuri si principii stravechi, pe care le purtam in noi, si le dam copiilor nostri ca pe gripa.
Nathan are 7 luni, si ii citesc literatura pentru copii in limba romana, ii pun fimlulete educative in limba romana, pentru ca sunt romanca si vreau ca Nathan, desi s-a nascut pe alte taramuri, sa stie limba materna.
Aflu ca Boroboata e un personaj popular printre picii din Romania, asa ca il caut pe youtube. Ma uit la cantecel prima oara cu Nathan in brate. Boroboata e un copil care spanzura pisica, inneaca cainele si isi bate colegii. Mai mult nu am rezistat sa ma uit, pentru ca scenele se intampla in detaliu. Postul are vreo 11K de dislike-uri, dar are 21K de like-uri. E inca primul in lista. Suntem pierduti!
Sa trecem la versuri , poezii si cantecele. Poate invatam ceva mai bun despre cum sa ne comportam.
Prima pagina, desene colorate, imi iau vocea vesela de citit. Eu am o problema in plus – nu conteaza ce citesc, vad in fata ochilor povestea, cu miscare si culori, aud, simt mirosuri. Traiesc acolo.
“Un pitic atat de mic/facea baie-ntr-un ibric/de sapun s-a-mpiedicat/ si piticul s-a-nnecat… “Vocea mea vesela se pierde pe parcurs. Dam pagina la poezia despre pedepsirea matei care a furat de foame si de mata ce e un intreg picior de rata, si dupa ce s-a infruptat a dus osul la Azor in cotet. Dincolo de faptul ca e pur romanesc sa faci un rahat si sa dai vina pe altul, invatam copii ca nicio fapta nu trebuie discutata si inteleasa, sau iertata, ci da-i cu pedeapsa. Stapana-poeta decide in finalul poeziei: “trebuie s-o pedepsesc, c-a fost rea si dusmanoasa, si n-o las sa intre-n casa”.
Tot din categoria cum ne purtam cu aproapele: melcul, suparat ca l-a piscat furnica, intalneste un biet carabus pe care il ameninta ca-l ia la bataie daca ii sta in drum. WTF? “Striga melcu-n guura mare/ -Nu te mai praji la soare/ da-te-n colo, nu-mi sta-n drum,/ ca te iau in coarne-acum!” Situatia am intalnit-o des in trafic in Bucuresti, cand cate unul cu masina straina mi-a aratat semne si a urlat la mine ca de ce merg si eu pe strada regulamentar. Probabil il piscase furnica.
Urmeaza elementul care ma enerva cel mai tare in Romania: nu puteam face nimic fara sa vrea toata lumea sa stie ce am facut: “Am sadit un pomisor,/ singur in ograda, / toti vecinii au venit/ langa gard sa-l vada”. Sta in sangele romanului sa ii arda de capra vecinului, si mai ales s-o compare cu a sa. Iar daca n-are una mai tare, sa-si ia.
Dupa melcul suparat, poezia Numaratoarea este expresia mitei inca din copilarie. Citindu-le poezia invatam copiii ca asa functioneaza la noi lucrurile. Dai ceva in plus, dar stai in fata. Elementele negocierii (ma rog, tocmelii) sunt si ele regasite in acelasi catren: Veveritei i se ofera o aluna, doua, trei. Ea cere patru, cinci sau sase. ” -Iti dau, sapte,opt sau noua,/ dac-o sa ne spui si noua/ cand o sa mai vina-ncoace/ iarna cu zece cojoace.” sau “Luci, soare, luci, ca ti-oi da un pumn de nuci, si-o pereche de papuci.” Nu e de mirare ca nimeni nu-si face treaba fara o atentie in plus. Am invatat asta de cand eram copii.
Revenim la capitotlul atat de controversat azi in parenting, educarea pe baza de recompensa si pedeapsa, citez: ” am pierdut o batistuta,/ ma bate mamica, / cine are sa mi-o dea, / ca-i sarut gurita?”
Am evoluat in copilarie, si am devenit oameni adulti si responsabili, facand ceea ce ni s-a cerut sa facem de catre parinti, pentru ca altfel o incurcam. Multi dintre ei inca mai aplicau ciomageala, sau macar amenintarea cu ciomageala, care fie vorba intre noi, era la fel de crunta. Pe mine mama ma ameninta ca nu mai vorbeste cu mine, si cand o suparam tinea liniste aproape o zi intreaga, nu ma baga in seama de ca si cand nu existam, si mi-as fi vandut sufletul numai sa ii capat din nou atentia.
Tata e elementul surpriza, care actioneaza direct. Asa sa ne purtam cu copiii.
” An-tan-ti-na/ s-a ouat gaina, /si-a facut un ou,/ mare cat un bou. Eu l-am spart/ tata m-a aflat/ si m-a impuscat:/ Pac-pac-pac!”
Iar daca nu sunteti cuminti, alte lucruri ingrozitoare or sa vi se intample. Nu statul la colt, ci: La popa la poarta/ e-o pisica moarta. / Cine-o rade si-o vorbi/ s-o manance coapta. / cu marar si patrunjel / si untura de catel.” Radeam eu cand eram copil strigand asta prin cartier cu cheia dupa gat, dar daca le-as traduce-o la olandezi nu crded ca ar mai avea vreodata prieteni odrasla mea.
Multumim grupului editorial corint si site-ului cantecegradinita.ro pentru un material asa de educativ pentru pitici.
2 Comments
Superb articolul. Puncteaza exact ce aveam in minte de ceva vreme. La cele de mai sus se adauga: "Tica, tica, tica, m-a batut mamica c-a mancat pisica toata mancarica. Si m-am dus la scoala cu burtica goala".
Incepusem sa ii citesc fetiteti mele de trei ani "povesti si povestiri nemuritoare". Dar, dupa ce am trecut in revista toti balaurii mancatori de oameni care mai degraba amintesc de diavolul din "Infernul" lui Dante, am renuntat. Mi-am dat seama acum ca noi am crescut cu povesti horror. Si totusi, daca gasesti vreo carticica potrivita in romaneste te rog sa ne spui. Poate mai este o speranta.
Draga Raluca, strang acum o colectie de carti numai bune de citit la pici, si promit sa o impartasesc cu toata lumea. Da, pe asta cu tica-tica n-am intalnit-o inca in scris, dar mi-o amintesc:) Da, speranta mai este!:)