Cred ca perioada de maxima liniste a sarcinii mele a trecut, ca de o vreme ma regasesc preocupata de mici indispozitii, naturale de altfel, pentru saptamanile 18 si un pic. Asa ca incerc neincercate, uitandu-ma la mine in oglinda cum ma transform, si cred ca asta e marea provocare – sa te uiti la tine cum nu mai esti tu, si inca sa te mai bucuri.
Numarul unu: tocurile. Am renuntat la tocuri. Nu pentru ca balansu-i mai prost in sarcina, si poti sa cazi de pe ele 🙂 Eu, care paream nascuta pe tocuri, eterna convinsa ca lumea se vede altfel de la 14 cm mai sus, mi-am cumparat espadrile si opincute, ballerini sau cum s-or mai numi. Evrika! Da’ ce descoperirire, de ce m-am chinuit atata vreme cu spatele cocarjat, cu centrul de greutate challenge-uit, cand uite ce bine-i pe plat? Cata comoditate!
“Ciorapii de mama” sunt o alta descoperire majora, cand burta creste si tot ce vrei sa simti e liberare. E ca si cum ti-ai lua ciorapi mai mari si cu fundu-n fata, cu un fund mare in care sa incapa o burta cum n-ai mai avut nicicand. Si te regasesti de-odata razand, si te intrebi de ce te-ai chinuit pana acum in ciorapi speciali cu efect de corset, care dau bine doar la forme?
Numarul trei: perna de gravida. Perna in forma de litera C, lunga de un metru jumatate, sa traiasca cine a inventat-o. Dupa ce am incolacit-o de cateva ori pe mine, bodoganind ca mi-am luat mare teapa, m-am pus sa citesc instructiunile de folosire. Si de atunci somnul meu e dulce, pe o parte asa cum se cere pentru vena cava si fluxul ideal de placenta, imbratisata si incalecata cu perna mea, cum numai o alta gravida poate intelege. Doat motanul Chilli e bulversat ca s-a ocupat locul de la mine din brate, si inca nu stie ce-l asteapta peste patru luni, cand vine si bebe.
Cred ca nici eu nu stiu ce ma asteapta, dar in continuare insist sa ma bucur de ce mi se intampla, orice ar fi. Si atunci ma uit in oglinda, si chiar daca n-o vad pe aceeasi, mi se pare ca cea noua cu burtica ei, si zambet copilaros, e chiar draguta.
No Comments