In Amsterdam ploua si sunt fericita. Am deschis cu greu pagina de scris din iPad, parca mi-e frica sa pun ganduri pe hartie, asta ar fi suprema confirmare ca sentimentele mele de roman au luat-o razna. Intiparindu-le mi le asum din nou, la un alt nivel, si definitiv.
Am avut aici, revenind din Romania, senzatia de acasa, usurarea ca am ajuns la locul meu, la viata mea inapoi, la linistea mea. Am privit Romania, si nu cu ochi de turist cum ma asteptam, ci prin niste ochi mari, de expat revenit, cu dorinta de a-i redescoperi frumusetea, de a simti apartenenta, de a ma cuibari la sanu-i cald.
Cred ca este mai bine sa nu intelegi limba, o tara ti se pare mai pura asa. Mi-au lovit timpanele, inca de la aeroport, o suita de mai si bai, fai fata ca sa vezi, n-o sa crezi. M-am facut mica si mi-am ascuns pasaportul. N-am mai vorbit cu Alex decat prin semne, in engleza si in franceza.
Am coborat in Otopeni si vremea m-a bucurat, am ascultat la radio in masina aceleasi ritmuri de hituri, si aceleasi gingle-uri de odinioara. Totul e neschimbat, se lucreaza de zor pe aceleasi artere principale. Blocurile sunt gri, casele toate altfel, fara sa tina un ritm privirii tale, si parca de pretutindeni rasar caini vagabonzi, pe care nu-i iubeste nimeni. Am o senzatie de nou ca niciodata, in aceeasi veche tara. Doar un an mai tarziu, parca m-am intors in trecut, sau parca am luat cu mine alti ochi, pe care n-am putut sa-i fi uitat la Amsterdam. Privesc si ascult uimita, gura-casca in jur, incapabila sa spun ceva, doar ganduri-ganduri ma bantuie necontenit.
A treia zi, Bucuresti
Conduc cu drag, condusul nu se uita, nici stradutele pe care ma aventuram odinioara ca sa scap de stopuri. Imi iau semnul acela (stiti voi) si injuraturi inca din prima jumatate de ora, de la un smecher cu jeep BMW, ca i-am cedat trecerea unuia cu Dacie. Parchez in centru si ca din senin, un boschetar a carui strada e, apare dintre masini sa-mi faca loc si sa-si faca de-o paine. In fata la BNR o doamna mare in rochie de gala canta la vioara accompaniata de un acordeon, si parca e din alt film, din alta lume, a mea. Ne asezam sa-i ascultam si ne tinem in brate. Timpul sta in loc. Toti ceilalti par grabiti si nepasatori, si totul se deruleaza in fata noastra rapid, si sacadat, si trece. Ne vedem prietenii dragi, si povestim, si ne amintim, si radem, si timpul curge prea iute, si revin la starea de dinainte de plecare, grabita si suparata ca nu am timp…
No Comments