sunt unii asa importanti, ca nu te privesc nicium in ochi cand iti raspund. de fapt, ei nici macar nu vorbesc cu tine.
tipa, cam de trei ori cat mine, cu un mare coc facut din codite impletite, un fel de gretel al zilelor noastre, si-a urcat fundul pe scaunul de machiaj. terinasem si eu un epilat romanesc, de-ala cu mult vorbit cu cosmeticiana, si aproape pe gratis cand e sa-ti faca nota.
madam avea azi botez.
-n-am reusit, fata, nicium sa scot mai putini. pe bune ca i-am tinut pe cei mai apropiati. 130.
130 de invitati. eu am 18, pesemne ca nu-s la fel de vedeta ca doamna cu fundul mare.
-ma faci cu mult verde, da? sa mearga cu rochia.
– aveti botez azi? felicitari. cat are cea mica? o intreb, intelegand ca e cu roz treaba.
-2 luni, imi raspunde uitandu-se in continuare la mihaela. si sa vezi, fata, cu rochia…si cu meniul, si cu formatia, si in fine, cu ploaia asta care o sa sperie invitatii.
-si eu am maine botezul fiului meu, spun. a implinit 7 luni.
-vai, asa tarziu il botezati? tipa da ochii peste cap, isi trece pentru o clipita privirea pe la nivelul gatului meu, probabil nu sunt demna de o privire mai sus, mai ales ca am lasat copilul nebotezat atata timp.
-fata, ai adus si sclipiciul ala, da?
mi-e mila de toti cei 130 de invitati, dar mai cu seama de ea, care nu cred ca ma compatimeste pe mine, ca sigur a si uitat ca exist.
apoi am plecat spre casa prin ploaie, una marunta de amsterdam. eram fericita.
No Comments