Am inceput sa citesc aproape la timp despre o casa sigura pentru bebelusul meu. Informata eram, dar nu erau toate puse la punct inca, aranjate astfel incat inevitabilul sa nu se intample.
Dormeam amandoi in pat si cand m-am trezit eram singura. Ingerul radea langa pat, in patru labe, bucuros ca am aparut (in sfarsit). Trezita brusc din somn am simtit intai un gol in stomac, apoi un mare hau, cand, pe masura ce ma dezmorteam, realizam ce se intamplase, si de fapt, ce se putea intampla.
Noroc ca patul e pe podea, scund cat sa nu doara rau nicio cazatura.
In scurt timp am aflat ca ingerul merge cu spatele. Se taraste inspre spate, in loc de spre fata, perista sa o ia la sanatoasa, de unde il pui. Apoi ii place sa se arunce pe burta, un fel de plonjat din pozitia stand in fund, astfel incat nimic nu trebuie sa se mai afle in jurul lui pe o raza de cel putin un metru.
Si dupa ce alearga insistent in metrul lui de lume, cade lat, din chitaieli in somn adanc, cu un zambet satisfacut pe buze, si cu o fericire anume, de parca ar sti cat de mult e iubit.
No Comments