Sunt singura in fata unei foi albe, si a unei mari aventuri – venirea pe lume a lui Nathan. Noua luni e mult. Si totusi, nu stiu cand au trecut cele 7 din mijloc, traiesti in prima si ultima cat pentru toate. Diferit, insa cu acelasi stop la final: acceptarea.
Unui corp nou, rotund. A unor emotii si ganduri noi. A unui alt corp ce creste in tine, si pe care-l iubesti mai mult decat ti-ai fi putut imagina vreodata despre ceva ce inca nu exista.
Atunci, stateam cu mainile pe un abdomen plat visand sa creasca, asteptand sa inceapa sa miste. Acum, ma zvarcolesc la fiecare miscare, il imping de parca ar mai putea pleca undeva, el ma impinge inapoi ca intr-un joc. Atunci vorbeam cu mine, singura, si toata lumea era a mea. Eu eram Regina, eu fluturele care prinsesem aripi sa zbor. Acum, el e regele meu, si ma închin in fata lui, si ii dau viața mea toata. Si am decăzut transformându-ma, din fluture in coconul însuși, pentru ca el sa devină, sa capete aripi.
Mai sunt 3 saptamani. Așteptarea mea e imaginatie. Îmi imaginez cum va fi după, sunt mereu cu un pas înainte si cu șapte cărți la purtător. Acum legan, alaptez, zâmbim unul la altul. Deodată, nașterea, ingrozitoarea pedeapsa ce ma așteapta râzând, si-a pierdut din putere, nu ma mai bântuie. O accept ca pe un mare dar, întâlnirea cu Nathan. Acel moment care merita marea așteptare, acceptare, orice…
No Comments