Burtica mea a explodat dintr-o data, încăpățânată sa fie văzută, revoltată să se mai ascundă. Am făcut ce-am făcut cu garderoba mea, înțeleg acum, de am ținut secretul atâta vreme asa de bine. A venit la mine o colega sa îmi ceara sfaturi despre cum sa se îmbrace. “Nu pot sa cred, zice, ai luat 6 kilograme, ai ditamai burta, si nu s-a văzut nimic! Trebuie sa ma înveți si pe mine!”
N-as vrea s-o scriu pe aia cu “interiorul contează”, dar trebuie sa o povestesc. Cred ca femeile însărcinate poarta o lumina anume in ochi, iar asta distrage atenția de la orice. Da, asa de simplu, atitudinea. Este despre cum te simți, si despre cum porți haina pe care ai ales sa o porți. Despre încrederea in tine. Despre înțelegerea ca asta e corpul tau, si lepădarea de standardul cerut. Abia acum, însărcinată fiind, am înțeles ce ne tine de fapt închistate – e teama de a ti se spune ca te-ai îngrășat, si teama si mai mare ca nu ai un răspuns pertinent care sa te salveze. Ca societatea sfidează natura si ne cere, pe zi ce îmbătrânim, sa arătam tot mai tinere, tot mai bine.
Deci nu este despre rochițele largi, cu talie înaltă, deși le mulțumesc ca au avut rolul lor in a-mi păstra secretul ascuns. Am ales haine noi, am primit in dar haine vechi, si toate mi-s dragi. Si nu cred ca trebuie sa ma îmbrac intr-un sac, pentru ca azi burtica mea vrea sa fie stiuta, asa ca o port si o arat cu mândrie.
No Comments