Am colectionat pe rand servetele, pietre, surprize cu jucatori de fotbal (Baggio imi placea in mod special, avea nume sonor si parul mai lung pe ceafa). Am mai pastrat doar colectia de monede, deloc speciale pentru altii, dar speciale pentru mine: un banut din fiecare colt diferit de lume, diferit de noi, diferit de Leu. Le-am adus intr-o pusculita-masina cu lacatel, primita de la C. intr-una din zilele de nastere frumoase, cand esti in jur cu prietenii.
“Da, va rog”, spune in engleza tanarul de dupa galantar. “Cu ce va servesc?” In Scheveningen, la marea Nordului, din loc in loc gasesti rulote-restaurant. Peste proaspat si cele mai bune fructele de mare – scoici pane si calamari, sosuri colorate. Ne-am oprit pe drum la Albert Hein si am luat o sticluta de otet, sa mancam fish and chips ca la mama lor.
Au cateva mese mari in fata, si ma asez la una in timp ce Alex sta la coada cu R. A venit din Romania sa ne viziteze, si am facut un tur sa-l ducem in cele mai faine locuri, mandri ca niste olandezi densavarsiti de ce ofera Amsterdamul si imprejurimile lui.
O familie numeroasa imparte masa de langa noi. Baiatul cel mare, sa aiba vreo 12 ani, plescaie in sila cartofi prajiti pe care i-i baga ma-sa in gura. Tatal poarta o camasa stransa pe burta proeminenta, si la gat un lant gros de aur. Cei mici alearga necontenit in jurul mesei, strigand din rasputeri, unul se impiedica si cade. Plansete, vaicareala. La masa din spate, doi tineri motociclisti. Ea poarta tocuri de paispe la niste picoare perfecte cu tatuaje, pantaloni scurti si o geaca mulata de piele.
O mamica isi aranjeza puiul in carucior. Surioara mai mare o ajuta cu pestele si cartofii prajiti, dupa indicatiile in olandeza. Gandesc: “Ce copil cuminte! Unii sunt norocosi.”
Savurez peisajul acesta divers, iar mancarea noastra vine, si uit toate gandurile.
“Este a ta?” se aude o voce de langa masa. Copila cu plete aurii, singurele peste nivelul mesei, ne atrage atentia. Tine in mana o moneda de un euro, si ne-o arata. Nu intelegem si radem, ii spunem ca nu. Se duce pe rand la toate mesele din jur. “Este a ta?” Lumea toata rade, privind moneda pe care micuta le-o arata.
Se duce la mama, care se lasa pe vine si ii spune ceva. O tine de manute, si pare o discutie serioasa.
Copila asculta, apoi o vedem indreptandu-se catre singura masa libera. Se catara cu greu pe un scaun, pune cu grija moneda cat mai in mijloc pe masa, si se uita inapoi spre mama ei, care da din cap a aprobare.
Le-am pivit apoi cum se indeparteaza, cea mica de mana mamei, in liniste spre plaja si valurile din Scheveningen.
No Comments