A trebuit sa vina mama de la Ploiesti ca sa realizez cat a crescut Nathan. Abia dupa ce s-a minunat ea cateva ore bune, si l-am vazut cat e de lung si lat la ea in brate, au inceput sa se lege neuronii. Parca am fost oarba niste luni, a crescut bebele sub ochii mei cu haine cu tot, ca nici daca am dat la cos vreo patru marimi tot nu mi se parea treaba destula.
Cum spuneam, l-am vazut deodata mare. Un fel de omulet, mai hai-hui asa, care face chestii, manuieste obiecte, vorbeste cu ele, se stramba si se bosumfla de parca fiecare plus are un suflet al lui ce solicita intretinere. Leaga prietenii, gusta te miri ce, rade in hohote de tine. Ii cazi rapus si am banuiala ca stie asta deja, caci te priveste smecher, atent sa iti dea feedback imediat ce nu-ti faci treaba conform planului.
Buni e minunata. S-au imprietenit in doua zile, dupa ce regele si-a aratat dintii urland cand nu-i pria ceva, fiindca Buni, fara sa-i cunoasca obiceiurile, il scotea din rutina. Odata inteles, regele poate fi satisfacut. Tine-l cum vrea el, cand vrea el, mancarea sa fie la timp calda, jucaria la indemana, melodia de pe YouTube gata sa porneasca in difuzoare. Si ziua lor trece, cu mine la birou, ei amandoi acasa, aproape sunt geloasa pe astia doi care par ca se bucura de vacanta. Oare cum e sa fii bunica? Cool,nu? Dar bebe, bebe Nathan oare cum e sa fii?
No Comments