Am concluzionat: in concediu de maternitate, ultima luna de sarcina, e ca la batranete. Ai in sfarsit timp berechet, dar nu te mai tine…
Dormi mult, adormi pe unde apuci (canapeaua din sufragerie, ata sau a altora), nu poti mult nici in picioare, dar nici stand prea mult, ca te dor toate. Obosesti cand mergi, cand te scoli, cand te speli, cand te incalti; de fapt, obosesti tot timpul, si te-ai obisnuit sa ramai fara aer si sa-ti auzi respiratia grea.
Te scoli noaptea de inspe mii de ori sa faci pipi, si in drum spre baie te rogi sa nu scapi pe tine sau sa te impiedici de ceva si sa te imprastii pe parchet, ca ar fi nasol. Cum crapa de ziua esti ca radarul, gata de actiune cand orasul inca mai doarme. Da ce sa faci?
Dai sa te scoli din pat. Greu frate, doare, nu stii ce exact, trage burta mare, si-s iar amortite mainile.
In tramvai, te enervezi pe toti pustii in simbioza cu-ale lor mobile, care ocupa locurile – cu predilectie cele pentru handicapati, batrani si gravide. Te nervezi pe toate pitipoancele ignorante care atata bine, cum erai si tu pe vremuri: abdomen plat, blugi stransi pe cur.
Ai restrictii la mancare, bautura, tigari. Tre sa mananci super sanatos, doar-doar..(.dar ce bun e si un vinisor interzis de doctor, oi!!!)
De sex nu mai zic, ca ai chef dar n-ai cu cine. Te consolezi uitandu-te in oglinda, ca nici tie nu ti-ar placea asa ceva.
Ai dezvoltat tot mai multi pitici, care au crescut nestapanit in ultimele luni, fiecare cu piticii lui. Fapt pentru care lumea nu se mai intelege usor cu tine. Si tu iti dai seama de asta, dar n-ai ce sa faci.
Uiti des, de la mana pan’ la gura, pleci spre bucatarie si uiti de ce ai plecat, apoi te intorci de unde ai plecat sa-ti aduci aminte. Unori functioneaza. Ai liste si listute sa-ti amintesti, doar ca uiti unde le-ai pus si faci altele.
Ai timp sa te gandesti la nemurirea sufletului. Acum, cand in sfarsit ai timp, te gandesti numai la prostii, ca fricile-s mari si inevitabilul aproape.
In general, am fost intr-o depresie adânca, de parca imi asteptam moartea, si ii pândeam fiecare mișcare. Am evitat sa scriu, ca boceam oricum la fiecare dans pe YouTube sau film cu șlagăre triste pe fundal, d-apăi sa-mi mai exteriorizez emoțiile pe hârtie. Asa ca am tăcut si așteptat. Si intr-o seara s-a întâmplat.
No Comments