Momentul cand am aflat ca e baiat a resetat contorul la zero. Emotional, totul a reinceput cu o intensitate dementa, de parca atunci aflasem pentru prima data vestea ca sunt insarcinata. Totul a devenit real, tangibil, ceata s-a risipit de pe toate inchipuirile mele, culoarea albastru s-a protapit in ochii mei, alaturi de mitraliere, Spiderman, trenulet electric, masini de curse si galagie incontrolabila.
Nu m-am putut opri din vorbit la telefoane pana seara tarziu cand am ramas fara voce. Alex s-a inchis in camera, dezamagit ca nu e tata de fata, cu rozul sters de pe toate visele lui – desi n-ar fi vrut neam sa recunoasca ca asta e motivul. De 2 aprilie, nu era nicio sansa sa ii faca cineva vreo gluma intarziata. Poate fie-su?
La ecografie am vazut un rasfatat agitat, Alex zicea ca parca-si dadea parul din ochi, si si-a supt degetul in restul din timp, lovind cu picioarele in sus si-n jos de parca vroia sa ne arate ceva. Parea ca sta confortabil. Cand am scos camera sa-l filmam s-a oprit instantaneu, seamana de pe acum cu ta’su: nu-i place sa stea la fotografii.
Apoi am fost euforica toata ziua, am povestit pataniile pe “repeat” si am concluzionat ca dupa ce nasc o sa vreau liniste, si o sa-mi dezactivez telefionul o saptamana, si o sa fac un webcast pentru toata lumea sa spun povestea o singura data, ca e mai simplu asa si asiguram consistenta in transmiterea mesajului.
No Comments