Diversitatea e aici, la un pas de ușa mea

Ma  pregateam sa scriu un articol despre stadiile de integrare culturala, dupa Wilkelman, ca-s cele mai corecte daca mi-am luat la periat propria integrare in Olanda si DRC. E drept ca-i cu sincope, pendulari multiple de la un stadiu la altul, reveniri tocmai cand crezi ca ai scapat si esti pe drumul cel bun si ca luminita se vede la capatul tunelului.

DRC – o natiune traditionalista, in care familia este pe primul loc (si-ar vinde si compania la care lucreaza pentru un sac in plus de orez la cei dragi). Spagile au sume innebunitor de exacte, de parca ar exista inca un catalog de preturi pentru treaba pe sub mana, mai repede (adica normal de repede) facuta. Ma mut in Olanda si, neamul lor de nemti, sunt corecti pana-n maduva oaselor, stau la stop noaptea pe rosu fara nicio masina pe-o raza de-un kilometru, isi scaneaza singuri produsele in supermarket fara sa mai verifice altcineva daca le-au scanat si platit pe toate. Singura dilema ramane: cine fura bicicletele?! Daca in medie sunt 1 million de biciclete, pe an dispar vreo 100 de mii, dintre care doar o patrime sunt apoi pescuite din canale.

Toleranta este un atribut la loc de cinste. Ne toleram cata vreme nu ne-curcam unii pe altii, vecini cu vecini, colegi cu colegi, rude cu rude, cine are. Daca te tin valorile strans, du-te o data doar prin cartierul rosu, mai de departe sa nu vezi ce se intampla cu adevarat dupa cortina. Traind aici insa, oricand cortina se poate muta in cercul tau strans de cunostinte, pe care ai vrea sa-l pastrezi cat mai mult timp intact cultural.

Intalnire la birou, cu furnizori care ne prezinta planul de proiect. Trebuia sa stabilim intalnirile pentru urmatoarea luna, si ne deschidem agendele sa gasim, cu greu in calendarul de corporatisti, zile si ore libere in comun. Uite-o luni libera! Doamna isi cere scuze, si o intelegem ca nu poate veni, ne anunta ca este ziua casatoriei sale civile. Ne punem toti pe felicitat, urat treburi asa cum se face. Entuziasm maxim, motiv de oprit din treaba serioasa sa mai stam la o tacla. Si ea zice: “Ne-am hotarat sa ne casatorim, pentru ca prietena mea a ramas insarcinata.”

Nu vreti sa stiti ce neuroni bulversați am avut pentru câteva momente. Stai n-am înțeles bine? E nunta ei sau a prietenei? Sau a ei cu prietena? Deci cine e bărbatul? Deci cum…?!

In mod normal, ar fi trebuit sa curgă întrebări frumoase, gen: si in ce luna e, ce aveți – băiețel sau fetița? samd… O singura întrebare îmi venea insa in cap in mod repetat, cine e tatăl?, si m-am abtinut s-o pun, turnand in loc ceva liniște adâncă.  Mi-am cules falca de pe masa, am cules-o si pe a colegei mele, si am purces mai departe la stabilit zilele noastre de întâlniri pentru proiect.