De cateva zile am terminat cu bebelusia. Ma declar învingătoare in lupta cu sugarul, si fericita ca mai am par pe cap, deși curge mult si a albit rapid dupa nastere. Multe kilograme au fugit deja nealungate, mușchi la mâini am făcut de la manevrat pachețelul de bucurie, iar hormonii fericirii inca se tin scai de mine, sau eu de ei?
M-a luat dorul de Nathan nou-născut. Mi-e dor de mocuta lui care abia descoperise lumea, si se strâmba la ea in toate felurile posibile: ras, plans, dezgust, tristețe, uimire, citeai tot pe fata lui cand dormea, in secvențe ce se insiruiau pe minute întregi. Mi-e dor de trupul lui mic si pufos, pe care mi-era si teama sa il ating, sa nu cumva sa-l frâng. Mi-e dor de pumnișorii strânși ca de lupta, cand tot ce putea bombarda era pieptul meu cald si plin. Si mi-e dor de genele lui ca niște fluturi, si ochii adormiți de un albaștru hai-hui ce nu-i de-al nostru.
La trei luni, Nathan e aproape un băiețel. Se topește de fericire in brațele tuturor, si in special la Alex, care pesemne stie limba lui. Pe mine ma trezește in toiul nopții si rade la mine știrb, cu sunete noi pe care le încearcă in mod repetat, ca omul mare care își caută cuvintele potrivite. Sta cu orele se vorba cu pasarea-zebra, pe care o mângâie si o lovește mai mult sau mai puțin controlat, in chiote de entuziasm, chiar si atunci cand sughite de se zgâlțâie patul.
Si a purtat bluzițe ce peste noapte se micșorau singure, uimindu-ne cu drag de magie. Si ne-a adus iar împreuna, pe noi mama si tata, care ne pierduseram de atâta grijia ca nu suntem perfecti pentru ființa mică ce si-a făcut loc intre noi.
Nathan e un copil fericit. Nu stiu daca se ia, care e primul – oul sau găina, cert e ca suntem de o fericire continua de o vreme, de parca lumea întreaga s-a oprit din răsuflat si s-a așezat ca o pisica la picioarele noastre cand dormim.
No Comments