Nici n-am facut bine ochi si m-a luat un mare dor de Congo, cu toata Olanda lor. Se facuse de o zi cu soare, si mi-am luat bicicleta la pedala si geanta in spate, sa ma intalnesc cu Y. La birou pe colt e o cofetarie destul de kitch, cu mobila improvizata si fete de masa de vinilin, cu printese si cai maiastrii. Afacere de familie, fac ceai din ditamai buchetul de menta, si prajituri de casa cu glazuri desucheate, bune ca uiti sa mai numeri caloriile.
Astept cu nerabdare sa vad Europa prin ochii Africii. Imi spune cum a intarziat la birou in prima zi, caci tramvaiele merg in doua directii si nu i-a spus nimeni. Cum sa gasesti intr-un magazin de toate laolalta? Si atatea feluri din fiecare, in ambalaje care mai de care mai nastrusnice? Si de unde sa stii ce sunt? Cum sa pleci cu doua sacose fara sa-ti lasi agoniseala toata pe-o luna? Cum sa ai apa calda mereu, si internet cu asa viteza, si aragaz fara foc, ca nu stia de unde sa-l aprinda? Si de ce se intampla toate atata de repede?
Inteleg dintr-o data ca traia vice-versa trairilor mele din Congo, acolo unde pentru ea e normalitatea. Aici e frig rau si nu ploua cu adevarat niciodata. Ploaia e un fel de gluma.Si-mi amintesc de ploaia torentiala de-o ora, care spulbera instantaneu norii, descatusandu-i peste Kinshasa. Noroiul care galgaia pe starzi in torente, ducand cu el oameni si gunoaie laolalta. Jeepul albastru cu sistemul de aer conditionat mai mereu stricat, din care priveam pe geam, incuiata ca o mare lady in spate, cu toata viata mea oprita in loc, tocmai acolo unde aveam tot timpul din lume.
No Comments