Am iesit din starea de panica, ajunsa la apogeu cand am realizat ca fiinta ce salasuieste in mine va dori sa iasa in lume la un moment dat. Atunci i-am marturisit lui Alex, ca altcuiva n-aveam cui. Gresit. Ce sa-nteleaga barbatul, cum sa fie el cu adevarat empatic si folositor?
M-am linistit ca m-a facut sa rad, ca intr-un schimb de glume de la barbat la barbat, mi-a zis ceva de downhill si de vanataile de pe gambele mele, pe care mi le numara Sorin in fiecare luni la birou. Ca daca am facut-o eu pe aia, asta e nimic. A trecut pe moment, si am adormit in bratele lui, cu perna de gravida in bratele mele, cu Chilli deasupra.
A doua zi m-am trezit cu acelasi gand. Frica. Rasuflu lung cum am invatat la yoga. Parca iti aerisesti gandurile. Sunt singura cu gandurile mele, daca ii spun ma ia iar la misto, trece pe moment. Mie imi trebuie un trecut de lunga durata, pana dupa nastere daca se poate.
Am inceput sa citesc despre asta, sa ma informez ca doar “information is power”. Am dat cautare dupa un film cu nastere naturala chiar. L-am deschis cu rusine, ca pe primul film porno, cu sonorul pe minim, uitandu-ma ca un copil tampit, tresarind la fiecare contractie. La sfarsit am inceput sa plang.
Starea asta e ireversibila. Nathan isi face simtita prezenta tot mai des, tot mai lung. Dezvoltam o relatie, fericita e simbioza noastra: eu ii dau papa si loc de somn, el mie busituri si crampe. Tomita s-a prints ca e ceva dubios acolo, care imi capteaza atentia, si vine mai des sa doarma la mine pe burta. Stau asa cu amandoi baietii, unul de o parte a mea, altul de alta, in doua lumi diferite, suspendati in timp. Si cand e atat de multa iubire, nu mai este loc si de frica.
No Comments