A fi mama

Nașterea. Ar putea si sa fie floare la ureche, sa naști la cumpăraturi tinându-te de un raft, copilul sa se prelingă pe cracul pantalonului. Sau in stația de autobuz, trosc-pleosc, așteptând rata, ca n-ai mai ajuns la maternitate (nu inventez eu povesti, vezi relatări Facebook). Dar ar putea sa fie si greu, foarte greu, 20 de ore de travaliu, dureri care fac cât 32 de oase fracturate-n același timp. Oricum, aud ca trece, ca astea-s doar griji de gravida, ca după ce-l vezi pe bebe uiți tot si nu te mai doare nimic. Ca intr-o vraja.

Ca greul abia apoi începe. Urlătorul e transferat acasa, unde te așteaptă cel puțin trei luni continue de nesomn. Ca n-ai vreme sa faci dus, si nici pipi. Ca te ia depresia post-partum, si-ti vine sa te arunci pe geam cu copil cu tot. Ca si pe ta-su îți vine sa-l strângi de gât, sa nu mai amintim de bone, mame, vizitatori insistenți sau tot ce mai nimerești prin jur.

Asa mi s-a pictat peisajul de proaspăta mama, si bine măcar ca mi s-a pictat după ce am rămas însărcinată, ca nu cred sa mai fi avut chef de copii. Chiar si asa, după ce auzisem de la toate ca “nimeni nu-ti spune adevarul, cât de greu si rău e” mie mi se pare ca doar crudul adevăr mi-e pictat, in cele mai negre aspecte ale lui, fără un dram de bunăvoința, de parca am datoria sa izbăvesc păcatele tuturor mamelor nefericite de dinaintea mea. 

Mai fetelor, nu mai aveți si voi un rest de empatie pe-acolo, un cuvânt bun de spus, o încurajare gratis de dat? Ce are nevoie o mama in devenire, la prima sarcina, oricum speriata toata, îngrașată cu 10 kile (minim) si plină de hormoni? 

Sarcina, nașterea, un suflet nou si trup din trupul tau, poezie, n-ar trebui sa fie astea cele mai frumoase amintiri ale unei femei? Cea mai minunata si intensa experiența?

E util a fi realist. Dar as vrea sa aud si povesti frumoase. Mamele in devenire au nevoie de încurajări si susținere, libertate de gândire si alegere. Au nevoie sa se bucure de ceea ce li se întâmpla.