Si-a facut al de sus pomana, si dupa asa chinuri ale facerii, mi-a dat o cumintenie de copil, de vorba lu’nasi-mea, exista doar in filme. Puiul de om a dormit continuu prima noapte, de ne trezeam sa vedem doar daca mai rasufla (ca de miscat nici nu putea fi vorba), iar de hranit nu ma-ncumetam eu inca. Dimineata a venit Rebecca, o tanti corpolenta imbracata-n roz, cu privire blanda si fara miros, care-l manuia pe Nathan ca pe lunceag. Eu…
Ce mai faceți? Vroiam sa va salut, ca m-am tot gândit la voi (si probabil si voi la mine, ca mi se apropie sorocul:)). Toate bune pana acum, sarcina mea a mers extraordinar, doar cu capul am dus-o mai rău:) ca deh…daca gândești mult si o întorci pe toate fetele da cu virgula..dar acum suntem bine si abia astept sa se termine o data, sa il vad, sa dau jos burtoiul asta inconfortabil si sa pot fi din nou om…
Nu mi-a placut. Dar daca as putea sa dau timpul inapoi si sa mai aleg o data, as alege tot nasterea naturala. E o experienta extraordinara din toate punctele de vedere. Da, doare, chinuie, vrei sa mori de cateva ori. Si chia asa, merita fiecare secunda, pentru ca apoi sa-l tii in brate pe piept, tu invingatoare si el cel mai mic si mai pretios om din lume. Jurnalul de mai jos este scris de doula mea, si ma bucur…
Ma gasesc intr-o noapte, in primele de alaptat, singura cu el in camera lui (barbatul evident sforaind in celalalt dormitor). Il tin in brate incercand sa-i bag tata in gura, cu spatele cocarjat si in diverse pozitii incalcite ca de yoga. (Mamele stiu, ca la inceput!) In camera parca a explodat o bomba de pemparsi, prosoape, scutece, salopete de-ale lui, haine de-alea mele, tetine, biberoane, seringi (l-am hranit o saptamana cu seringa ca era prea mic sa suga din orice…
Am concluzionat: in concediu de maternitate, ultima luna de sarcina, e ca la batranete. Ai in sfarsit timp berechet, dar nu te mai tine… Dormi mult, adormi pe unde apuci (canapeaua din sufragerie, ata sau a altora), nu poti mult nici in picioare, dar nici stand prea mult, ca te dor toate. Obosesti cand mergi, cand te scoli, cand te speli, cand te incalti; de fapt, obosesti tot timpul, si te-ai obisnuit sa ramai fara aer si sa-ti auzi respiratia…
Sunt singura in fata unei foi albe, si a unei mari aventuri – venirea pe lume a lui Nathan. Noua luni e mult. Si totusi, nu stiu cand au trecut cele 7 din mijloc, traiesti in prima si ultima cat pentru toate. Diferit, insa cu acelasi stop la final: acceptarea.Unui corp nou, rotund. A unor emotii si ganduri noi. A unui alt corp ce creste in tine, si pe care-l iubesti mai mult decat ti-ai fi putut imagina vreodata despre…
Si am inceput maternitatea. Doua zile singura in fata celor mai mari frici, aud ca e normal sa fie asa, dar asta nu le face mai mărunte: frica de durere, de lipsa de control, de necunoscut, de moarte. Nu mai e vreme sa ma gandesc si la frica de după… Toate la rândul lor. Apoi se lasa o liniște suspecta, ca înaintea furtunii, in care am timp sa reflectez la opt luni in urma. Si ajung la concluzia ca, virusată…